Ce sunt ecranele cu plasma? 

Un panou de afisare cu plasma (PDP) este un tip de afisaj cu ecran plat care foloseste celule mici ce contin plasma, un gaz ionizat care raspunde la campurile electrice. Televizoarele cu plasma au fost primele afisaje cu ecran plat mari (cu diagonala de peste 32 inci) care au fost oferite publicului.

Pana in 2007, ecranele cu plasma erau utilizate in mod obisnuit la televizoarele mari (76 cm si peste). De atunci, au pierdut aproape toata cota de piata din cauza concurentei LCD-urilor cu pret redus si a ecranelor OLED cu ecran plat mai scumpe, dar cu contrast ridicat. Fabricarea afisajelor cu plasma pentru piata cu amanuntul din Statele Unite s-a incheiat in 2014, iar productia pentru piata chineza s-a incheiat in 2016. Afisajele cu plasma sunt invechite, fiind inlocuite in majoritatea, daca nu in toate aspectele, de afisajele OLED.

Caracteristici generale

Ecranele cu plasma sunt luminoase (1.000 lux sau mai mult pentru modulul de afisare), au o gama larga de culori si pot fi produse in dimensiuni destul de mari – pana la 3,8 metri (150 inch) in diagonala. Aveau un nivel de negru foarte scazut in „camera intunecata”, comparativ cu griul mai deschis al partilor neiluminate ale unui ecran LCD (deoarece panourile cu plasma sunt iluminate local si nu necesita lumina de fundal, negrul este mai profund pe plasma si mai gri pe LCD-uri. Televizoarele LCD cu iluminare LED din spate, au fost dezvoltate pentru a reduce aceasta diferenta.

Panoul de afisare in sine are o grosime de aproximativ 6 cm (2,4 in), permitand in general ca grosimea totala a dispozitivului (inclusiv dispozitivele electronice) sa fie mai mica de 10 cm (3,9 in). Consumul de energie variaza foarte mult in functie de continutul imaginii, scenele luminoase consumand mult mai multa energie decat cele mai intunecate – acest lucru este valabil si pentru CRT-uri, precum si pentru LCD-urile moderne, unde luminozitatea LED-ului este reglata dinamic. Plasma care lumineaza ecranul poate atinge o temperatura de cel putin 1200 ° C (2200 ° F). Consumul tipic de energie este de 400 de wati pentru un ecran de 127 cm (50 inch).

Majoritatea ecranelor sunt setate in mod implicit in modul „viu” din fabrica (ceea ce maximizeaza luminozitatea si mareste contrastul, astfel incat imaginea de pe ecran sa arate bine sub luminile extrem de stralucitoare care sunt obisnuite in magazinele mari). Puterea (in jur de 500–700 de wati) a unei setari „home” vine cu o luminozitate mai mica. Durata de viata a ultimei generatii de afisaje cu plasma este estimata la 100.000 de ore (11 ani) de timp real de afisare sau 27 de ani la 10 ore pe zi. Acesta este timpul estimat in care luminozitatea maxima a imaginii se degradeaza la jumatate din valoarea initiala.

Ecranele cu plasma sunt realizate din sticla, ceea ce poate duce la stralucirea ecranului din sursele de lumina din apropiere. Panourile de afisare cu plasma nu pot fi fabricate economic in dimensiuni de ecran mai mici de 82 centimetri (32 in). Desi cateva companii au reusit sa produca televizoare cu definitie imbunatatita cu plasma (EDTV) mai mici, foarte putine au realizat televizoare HD cu plasma de 32 inch. Odata cu trendul catre tehnologia de televiziune cu ecran mare, dimensiunea ecranului de 32 inch dispare rapid.

Desi sunt considerate voluminoase si groase in comparatie cu omologii lor LCD, unele tv-uri cu plasma precum seria Z1 de la Panasonic si seria B860 de la Samsung au o grosime de pana la 2,5 cm, ceea ce le face comparabile cu LCD-urile in acest sens.

Tehnologiile de afisare concurente includ tubul cu raze catodice (CRT), dioda emitatoare de lumina organica (OLED), proiectoare CRT, AMLCD, DLP de procesare digitala a luminii, SED-tv, afisaj LED, afisaj cu emisie de camp (FED) si afisaj cu puncte cuantice (QLED) ).

Avantajele si dezavantajele afisajelor cu plasma

Avantaje

• Capabil sa produca negru mai profund decat un LCD, permitand un raport de contrast superior.
• Intrucat utilizeaza fosfor identic sau similar cu cel utilizat in afisajele CRT, reproducerea culorii plasmei este foarte similara cu cea a CRT-urilor.
• Unghiuri de vizualizare mai largi decat cele ale ecranului LCD; imaginile nu sufera degradari la unghiuri mai mici decat unghiurile drepte ca LCD-urile. Ecranele LCD care utilizeaza tehnologia IPS au cele mai largi unghiuri, dar nu se pot compara cu cele care folosesc plasma, in principal datorita „IPS glow”, o ceata in general albicioasa care apare datorita naturii designului pixelilor IPS.
• Miscare mai putin vizibila, datorita in mare parte ratelor de reimprospatare foarte mari si un timp de raspuns mai rapid, contribuind la performante superioare la afisarea continutului cu cantitati semnificative de miscare rapida, cum ar fi curse auto, hochei, baseball etc.
• Uniformitate superioara. Lumina de fundal a panoului LCD produce aproape intotdeauna niveluri de luminozitate inegale, desi acest lucru nu este intotdeauna vizibil. Monitoarele de computer high-end dispune de anumite tehnologii pentru a incerca sa compenseze problema uniformitatii.
• Neafectat de opacizarea procesului de lustruire. Unele tipuri de panouri LCD, cum ar fi IPS, necesita un proces de lustruire care poate introduce o ceata denumita de obicei „innorare”.
• In perioada lor de glorie, erau mai putin costisitoare pentru cumparator per inch patrat decat cele LCD, in special atunci cand se considerau performante echivalente.

Dezavantaje

• Ecranele de generatie anterioara erau mai susceptibile la arderea ecranului (fenomenul de burn-in) si la pastrarea imaginii. Modelele recente au un orbitator de pixeli care misca intreaga imagine mai lent decat este vizibil pentru ochiul uman, ceea ce reduce efectul arderii, dar nu il impiedica.
• Datorita naturii bistabile a metodei de generare a culorii si intensitatii, unii oameni vor observa ca afisajele cu plasma au un efect sclipitor sau palpaitor, la o serie de nuante, intensitati si modele.
• Afisajele de generatie anterioara (circa 2006 si anterioare) au avut fosfor care si-a pierdut luminozitatea in timp, rezultand o scadere treptata a luminozitatii absolute a imaginii. Modelele mai noi au promovat durate de viata care depasesc 100.000 de ore (11 ani), mult mai mult decat CRT-urile mai vechi.
• Utilizeaza mai multa energie electrica decat un televizor LCD care utilizeaza o lumina de fundal cu LED-uri. Lumina de fundal CCFL mai veche pentru panourile LCD consuma mult mai multa putere, iar televizoarele cu plasma mai vechi consumau foarte mult.
• Nu functioneaza la fel de bine la altitudini mari de peste 2.000 de metri din cauza diferentei de presiune dintre gazele din ecran si a presiunii aerului la altitudine. Poate provoca zgomote. Producatorii isi evalueaza ecranele pentru a indica parametrii de altitudine.
• Afisajele cu plasma sunt in general mai grele decat ecranele LCD si pot necesita o manipulare mai atenta, cum ar fi mentinerea in pozitie verticala.

Rezolutii native de televiziune cu plasma

Afisajele cu pixel fix, cum ar fi televizoarele cu plasma, scaleaza imaginea video a fiecarui semnal primit la rezolutia nativa a panoului de afisare. Cele mai frecvente rezolutii native pentru panourile de afisare cu plasma sunt 852 × 480 (EDTV), 1.366 × 768 sau 1920 × 1080 (HDTV). Ca rezultat, calitatea imaginii variaza in functie de performantele procesorului de redimensionare video si de algoritmii de redimensionare utilizati de fiecare producator de display.

Televiziune cu plasma cu definitie imbunatatita

Televizoarele timpurii cu plasma au fost cu definitie imbunatatita (ED) cu o rezolutie nativa de 840 × 480 (intrerupta) sau 852 × 480 si redimensionau semnalele video de inalta definitie pentru a se potrivi cu rezolutia lor de afisare nativa.

Rezolutiile ED

Urmatoarele rezolutii ED erau obisnuite inainte de introducerea afisajelor HD, dar au fost indepartate in favoarea afisajelor HD, precum si deoarece numarul total de pixeli din afisajele ED este mai mic decat numarul de pixeli de pe afisajele SD PAL (852 × 480 vs 720 × 576, respectiv).

• 840 × 480p
• 852 × 480p

Televiziune cu plasma de inalta definitie

Ecranele cu plasma de inalta definitie (HD) timpurii au avut o rezolutie de 1024×1024 si au reprezentat panouri de iluminare alternativa a suprafetelor (ALiS) realizate de Fujitsu / Hitachi.

Televizoarele moderne cu plasma HDTV au, de obicei o rezolutie de 1.024 × 768 pe mai multe ecrane cu plasma de 42 inch, 1280 × 768, 1.366 × 768 pe ecrane cu plasma de 50, 60 in si 65 inch sau 1920 × 1080 pe ecrane cu plasma de la 42 inch la 103 inch. Aceste afisaje sunt, de obicei, afisaje progresive si vor amplifica si dezintercala semnalele primite de definitie standard pentru a se potrivi cu rezolutia lor nativa.

Arderea ecranului (burn-in)

Burn-in-ul imaginii are loc pe CRT-uri si pe panourile cu plasma atunci cand aceeasi imagine este afisata pentru perioade lungi de timp. Acest lucru face ca fosforul sa se supraincalzeasca, pierzandu-si o parte din luminozitate si producand o imagine „umbra” care este vizibila permanent. Burn-in-ul este mai ales o problema pe panourile cu plasma, deoarece acestea sunt mai fierbinti decat CRT-urile. Primele televizoare cu plasma au fost afectate de burn-in, facand imposibila utilizarea continutului care afisa imagini statice.

Afisajele cu plasma prezinta, de asemenea, o alta problema de pastrare a imaginii, care este uneori confundata cu deteriorarea ecranului. In acest mod, cand un grup de pixeli este folosit la luminozitate ridicata (de exemplu, cand se afiseaza alb) pentru o perioada indelungata, are loc o acumulare de incarcare in structura pixelilor si se poate vedea o imagine fantoma. Cu toate acestea, spre deosebire de burn-in, aceasta acumulare de incarcare este tranzitorie si se auto-corecteaza dupa ce starea imaginii care a provocat efectul a fost eliminata si a trecut o perioada suficient de lunga (cu afisajul oprit sau aprins).