Mitraismul: fapte rapide si introducere
Mitraismul este o religie romana misterioasa, care a inflorit in secolele 2 si 4 d.Hr.. Multe lucruri sunt inca necunoscute despre aceasta secta secretoasa, dar implicat venerarea, in pesteri, a zeului persan Mithras, o masa comuna si initierea prin intermediul a sapte etape ale unei ierarhii cu tematica astrologica.
Dovezi si surse
Mitraismul este cunoscut aproape in intregime din artefactele fizice si din inscriptiile consacrate. In total, peste 400 de locuri arheologice legate de mitraism au fost descoperite, impreună cu aproximativ 1.000 de inscriptii consacrate si 1.150 de piese de sculptura.
Exista foarte putine surse scrise contemporane, iar majoritatea celor care supravietuiesc sunt perspective externe. Referinte la mitraism pot fi gasite in următoarele texte:
- Plutarh, Viața lui Pompei 24
- Porfir, La Pestera Nimfelor 6, 15-16, 17-18, 24-25
- Porfir, Despre abstinenta de la alimentele de origine animala 4,16
- Tertulian (c.200), Despre Coroana Soldatului 15
- Origen (240s), Impotriva lui Celsus 6,22
Lipsa de surse bune scrise cu privire la mitraism este, in mare parte, datorita statutului sau de religie misterioasa, in care semnificatia iconografiei si ritualurilor sale a fost un secret cunoscut doar de initiați. Adeptii nu au inregistrat detalii ale religiei lor, asadar cei din afara nu stiu prea multe despre ea. Acest lucru, evident, face lucrurile dificile pentru istorici, deci nu sunt cunoscute foarte multe lucruri despre mitraism.
Istoric
Originile mitraismului ca si cult roman nu sunt pe deplin intelese. Acesta deriva clar, intr-un fel, din Persia Antica, dar oamenii de stiinta au opinii impartite: fie cultul Roman este o religie persana occidentalizata, fie este o religie, in esenta, vestica, cu garnituri persane.
Perioada de timp a infloririi mitraismului este bine cunoscuta, datorita dovezilor arheologice. Cultul lui Mithras apare brusc in secolul 2 d.Hr. – sute de inscriptii incep sa apara dupa 136 d.Hr.. Apoi a murit odata cu restul paganismului greco-roman dupa convertirea lui Constantin, in secolul al 4-lea.
Aparitia ei brusca in lumea romana nu a fost explicata. Potrivit Enciclopediei Britannica:
Ipoteza cea mai plauzibila pare a fi aceea conform careia mitraismul roman a fost, practic, o noua creatie, lucrata de un geniu religios care ar fi trait abia in sec. 100 d.Hr. si care a dat vechilor ceremonii persane traditionale o noua interpretare platoniciana, care a permis mitraismului sa devina acceptabil in lumea romana.
Descoperiri arheologice indica extinderea mitraismului incluziv in cea mai mare parte a Imperiului Roman, de la Roma pana in Turcia si pana in Marea Britanie. Acesta a fost in special concentrat in Roma (35 temple mitraice gasite) si portul Ostia (15 temple).
Cultul a fost sprijinit de mai multi imparati, inclusiv Commodus (180-92), Septimius Severus (193-211) si Caracalla (211 – 17). Ca parte a unui efort de reinnoire a Imperiului Roman, Diocletian i-a dedicat un altar lui Mithra la Carnuntum (pe Dunare langa Viena) in 307, desemnand zeul drept patronul imperiului lor (fautori imperii sui).
Cei mai multi dintre adeptii mitraismului au fost soldati romani, angajati guvernamentali minori, cum ar fi functionari vamali, oameni liberi sau sclavi imperiali. Religia a fost, de asemenea, adoptata de catre aristocratia pagana a Romei secolului al 4-lea, ca parte a unei miscari conservatoare in opozitie cu noul imperiu crestin cu sediul la Constantinopol.
Mitraismul si crestinismul
Se spune frevcent ca mitraismul a fost un mare rival al crestinismului timpuriu, in special in cartile populare scrise de non-specialisti. Cu toate acestea, conform celor mai multe surse academice, dovezile arheologice nu sustin aceasta afirmatie.
Desi a fost larg raspandit in plan geografic, mithraismul nu era foarte numeros. (Nici Crestinismul nu era teribil de mare sau influent in aceasta perioada). Cateva sute de temple ale lui Mithras au fost descoperite de-a lungul Imperiulului Roman, dar toate sunt foarte mici. Conform Dictionarului Oxford de Mit Clasic si Religie:
Chiar daca toate au fost in functiune concomitent, vor gazdui nu mai mult de 1 la suta din populatie – abia marele rival al crestinismului, care a umflat punctele de vedere ale cultului, a reusit acest lucru.
Indiferent daca au fost sau nu rivale, este cu siguranta posibil ca aceste doua comunitati sa fi avut o influenta una asupra celeilalte. In cel putin un domeniu, este clar ca crestinismul a adoptat un aspect al Mitraismului – celebrarea nasterii lui Hristos, la 25 decembrie, o traditie care a inceput in secolul al 4-lea. Un scriitor crestin a recunoscut acest lucru in 320 d.Hr., explicand:
Noi tinem aceasta zi sfanta, insa nu ca paganii, care o tin datorita nasterii soarelui, ci o tinem pentru cel care a facut soarele.
25 decembrie a fost, de asemenea, ziua de nastere a celui mai populare zeul roman, cunoscut sub numele de “Soarele necucerit” (cu care Constantin s-a identificat inainte de convertirea sa la crestinism), care a fost asociat indeaproape cu Mithras.
Luand in considerare preceptia conform careia mitraismul ar avea influenta asupra crestinismului, este important sa ne amintim ca mitraismul a fost un cult foarte secretos si initiatic, ale carui credinte, practici si imagini nu au fost cunoscute de lumea exterioara. Deci nu ar fi fost usor pentru crestinism sa-i imprumute ideile, asa cum cineva ar putea presupune.
De asemenea, este de mentionat faptul ca doua religii in curs de dezvoltare, in aceeasi zona a lumii, in acelasi timp, sunt susceptibile de a avea idei si practici similare, indiferent de nivelul lor de interactiune. Ritualul meselor comunale si temele de sacrificiu pentru mantuire, de exemplu, au fost frecvente nu numai la mitraism si crestinism, ci si in mare parte a lumii antice.
Convingeri si iconografie
Din cauza lipsei surselor scrise, prea putin se stie despre credintele mitraismului. Dar ele s-au centrat, in mod clar, pe zeul Mithras, care se baza pe zeul persan pre-zoroastrian Mithra. Mithra a fost cel mai important zeu in politeismul persan.
Persanul Mithra a fost un zeu al contractelor (care este semnificatia literala a numelui sau) si al tuturor lucrurilor asociate cu contractele: dreptatea, prietenia, pasunarea bovinelor si soarele (care vede toate lucrurile si, astfel, poate asigura pastrarea juramintelor). Zoroastru (secolul 6 i.Hr.) a denuntat in mod special sacrificiul taurului, sugerand ca aceasta ar fi fost o ceremonie a vechilor inchinatori ai lui Mithras.
Intr-un context roman, Mithra a fost un zeu al soarelui (denumit “sol invictus, “soarele invincibil”), un “ucigas de tauri”, “hot de vite” si salvatorul adeptilor cultului sau. El a fost, probabil, de asemenea, zeul regilor si a razboiului (ceea ce explica popularitatea religiei in randul soldatilor).
Mithras ucigand taurul
Imaginea lui Mithras ucigand un taur este esentiala pentru aproape toate templele mitraice si, astfel, ofera un important (dar greu) indiciu cu privire la credintele si conceptele mitraismului. Mithras este reprezentat imbracat ca un persan, inclusiv cu o bereta distinctiva. El sta calare pe un taur, infingandu-i un pumnal in coasta. Coada taurului devine un spic de grau la sfarsit. Scena are loc in fata unei pesteri.
Mithras este prezentat insotit de un caine, sarpe, scorpion si un corb, precum si de doua zeitati minore care sunt, de asemenea, imbracate in vesminte persane. Fiecare poartă o torta (una in sus si una in jos) iar numele lor sunt cunoscute din inscriptii: Cautes si Cautopates. Deasupra scenei sunt imagini cu Sol si Luna (Soarele si Luna).
Aceasta iconografie intriganta continua sa fascineze si sa zadarniceasca savantii. Actul reprezinta, in mod clar, o jertfa, dar in ce scop? Oamenii de stiinta au sugerat ca sacrificiul creeaza sau incheie lumea (o idee gasita in sursele zoroastriene) sau, intr-un fel, salveaza lumea sau initiatii cultului. Intr-un templu mitraic din Roma, o inscriptie spune: “et nos servasti… sanguine fuso” (“Care ne-a mantuit prin sangele varsat”). Daca aceasta este semnificatia imaginii uciderii taurului, ramane inca neclar ce a insemnat “mantuire” pentru urmasii lui Mithras. Trebuie sa fim atenti pentru a evita citirea conotatiilor crestine intr-un context non-crestin.
O alta interpretare a scenei cu uciderea taurului este ca reprezinta o alegorie astrologica, intrucat elementele din scena corespund unui grup de constelatii. Conform acestui punct de vedere, astrologia a fost esentiala pentru mitraism si a furnizat specificul calatoriei celeste a sufletului (coborarea pe pamant si ascensiunea la cer).
Banchetul si alte scene
In afara de aceasta icoana centrala, exista descrise si alte episoade ale mitului mitraic. Acestea include nasterea lui Mithras dintr-o stanca, vanatoarea si capturarea unui taur si un banchet sarbatorit cu Sol (care este reprezentat, pe monumente, ca o fiinta separata, in ciuda autodenumirii lui Mithras ca zeu soare). Masa divina este intinsa pe pielea taurului ucis de Mithras. Scena banchetului este, uneori, prezentata pe reversul reliefurilor cu uciderea taurului, ca un rezultat aparent al actului de sacrificiu.
Temple si practici
Adeptii mitraismului au fost organizati in mici grupuri autonome de initiati. Ca si in forma sa persana, Mitraismul roman a fost o religie a loialitatii, a contractelor si a prieteniei intre oameni, in special intre oficiali si conducători. Nu exista femei cunoscute adepte ale mitraismului.
Initiatii se intalneau pentru comuniune si pentru venerare in temple mici cu un design distinctiv pe care, pur si simplu, le numeau “pesteri”. (“Mithraea” si “mithraic” sunt termeni moderni). Pestera-templu a fost o “imagine a universului” si Porfir a remarcat ca arhetipalul Mithraeum a fost conceput ca un fel de model microcosmic.
Templele mitraice au fost pesteri, uneori reale sau in facute in roci; in caz contrar, acestea au fost facute pentru a imita pesteri prin utilizarea de camere subterane intunecate sau boltire si decorare speciale. Ele au fost, in toate cazurile, antiteza templului clasic, lipsit in intregime de decor exterior si grandoare pentru ritual publice.
O caracteristica invariabila a templului mitraic este o pereche de platforme complementare care sustin un culoar central. Acest mobilier a fost folosit pentru o masa comunala. Bazata pe reliefurile care arata un festin intre Mithra si zeul soarelui, acest ritual al mesei era omologul uman al banchetului divin.
Un alt ritual central a fost initierea in sapte nivele succesive. Dupa cum indica surse contemporane, acest ritual includea bai (sau botez), purificari, pedepse, catuse si eliberare si parolele ceremoniale. Frescele de la Capua (Italia) arata initiatii legati la ochi si in genunchi.
O moarte si o inviere simulate reprezentau, probabil, o parte a ceremoniei, intrucat ascensiunea prin gradele de initiere a fost vazuta ca prefigurarea ascensiunii sufletului dupa moarte.
Initiatii mitraici erau clasati intr-o serie de sapte grade, fiecare cu o denumire si fiecare sub protectia uneia dintre planete:
- Corb (Mercur)
- Nymphus (Venus)
- Soldat (Marte)
- Leu (Jupiter)
- Persan (Luna)
- Heliodromus (Soarele)
- Parintele (Saturn)
Aceste note initiatice sunt cunoscute din frescele din Santa Prisca Mithraeum din Roma si pavajul mozaicat din Mithraeum Felicissimus din Ostia. Dar “Nymphus” (care se traduce ca “mireasa de sex masculin” sau “bridgegroom”) si “Heliodromus” sunt cuvinte cu sens neclar, iar toate notele raman pline de mister.
Autorul crestin Tertulian clarifica, oarecum, initierea la al treilea nivel, “Soldat”, intr-un tratat despre crestinii care refuzau coroane in serviciul militar. El noteaza ca un soldat din Mithras, in timpul initierii dintr-o pestera sumbra, este reprezentat cu o coroana la capatul sabiei. El refuza, spunand ca Mithras este coroana lui, iar el nu poarta niciodata o alta coroana.
Este probabil ca fiecare templu mithraic si comunitate sa fi fost prezidate de catre unul sau mai multi Parinti. Dar initiatii mitraismului, chiar si in cele mai inalte grade, nu erau preoti de profesie. Monumentul lor atesta ca ei au ramas membri activi ai lumii seculare.