In general, capitalismul ca sistem economic si mod de productie poate fi rezumat prin urmatoarele:

  • Acumularea de capital: productia pentru profit si acumulare ca scop implicit pentru intreaga sau cea mai mare parte a productiei, constrangerii sau eliminarii productiei efectuate anterior pe o baza comuna sociala sau privata.
  • Productia de marfuri: productie pentru schimb pe o piata; pentru a maximiza valoarea de schimb in locul valorii de utilizare.
  • Proprietate privata asupra mijloacelor de productie
  • Niveluri ridicate ale fortei de munca salariale
  • Investitia de bani pentru a face profit
  • Utilizarea mecanismului preturilor pentru a aloca resurse intre utilizarile concurente
  • Utilizarea eficienta din punct de vedere economic a factorilor de productie si a materiilor prime datorita maximizarii valorii adaugate in procesul de productie
  • Libertatea capitalistilor de a actiona in interesul lor de sine si in gestionarea afacerii si investitiilor

Piata

Pretul unui produs este determinat de un echilibru intre productie la fiecare pret (oferta) si dorintele celor cu putere de cumparare la fiecare pret (cerere): aceasta are ca rezultat un echilibru de piata.

In formele de capitalism de piata libera si laissez-faire, pietele sunt utilizate cel mai mult, cu o reglementare minima sau deloc, cu privire la mecanismul de stabilire a preturilor.

In economiile mixte, care sunt aproape universale in prezent, pietele continua sa joace un rol dominant, dar sunt reglementate intr-o oarecare masura de catre stat pentru a corecta esecurile pietei, a promova bunastarea sociala, a conserva resursele naturale, a asigura fondurile pentru aparare (armata) si administrati publica, pentru siguranta in general sau alte ratiuni. In sistemele capitaliste de stat, statul se bazeaza cel mai putin pe piete, acesta mizand foarte mult pe intreprinderile de stat sau pe planificarea economica indirecta, pentru a acumula capital.

Aprovizionarea este cantitatea unui bun sau serviciu disponibil pentru cumparare sau vanzare. Cererea este masura valorii pentru un bun pe care oamenii sunt dispusi sa-l cumpere la un moment dat. Preturile tind sa creasca atunci cand cererea pentru o resursa disponibila creste sau oferta acesteia scade odata cu cererea sau cand oferta creste.

Concurenta apare atunci cand mai multi producatori incearca sa vanda aceleasi produse similare sau au aceiasi cumparatori. In teoria capitalista, concurenta duce la inovatie si la preturi mai accesibile. Fara concurenta, se poate dezvolta un monopol sau un cartel.

Un monopol are loc atunci cand unei intreprinderi i se acorda exclusivitate pe o piata. Prin urmare, firma se poate angaja in comportamente de cautare, cum ar fi limitarea productiei si cresterea preturilor, deoarece nu are frica de concurenta. Un cartel este un grup de firme care actioneaza impreuna intr-o maniera monopolista pentru a controla productia si preturile.

Guvernele au implementat o legislatie anume in scopul prevenirii crearii de monopoluri si carteluri. In 1890, Sherman Antitrust Act a devenit prima legislatie adoptata de Congresul Statelor Unite pentru limitarea monopolurilor.

Motivul profitului

Motivul profitului, in teoria capitalismului, este dorinta de a obtine venituri sub forma de profit. Altfel spus, motivul existentei unei afaceri este acela de a obtine un profit. Motivul profitului functioneaza conform teoriei alegerii rationale sau a teoriei conform careia indivizii tind sa urmareasca ceea ce este in interesul lor. In consecinta, intreprinderile incearca sa beneficieze de sine si / sau de catre actionarii lor maximizand profitul.

In teoria capitalista, se spune ca motivul profitului asigura ca resursele sunt alocate eficient. De exemplu, economistul austriac Henry Hazlitt explica: „Daca nu se obtine nici un profit din realizarea unui articol, este un semn ca forta de munca si capitalul dedicat productiei sale sunt directionate gresit: valoarea resurselor care trebuie utilizate la realizarea articolului este mai mare decat valoarea articolului in sine „.

Cu alte cuvinte, profiturile anunta companiile daca un articol merita produs. Teoretic, pe pietele libere si competitive, maximizarea profitului asigura ca resursele nu se pierd fara motiv.

Proprietate privata

Relatia dintre stat, mecanismele sale formale si societatile capitaliste a fost dezbatuta in multe domenii ale teoriei sociale si politice, cu discutii active inca din secolul al XIX-lea. Hernando de Soto este un economist peruan contemporan, care a sustinut ca o caracteristica importanta a capitalismului este protectia statului functional, a drepturilor de proprietate, intr-un sistem formal de proprietate in care proprietatea si tranzactiile sunt clar inregistrate.

Potrivit lui Soto, acesta este procesul prin care activele fizice sunt transformate in capital, care la randul sau poate fi folosit in mai multe moduri si mult mai eficient, in economia de piata. Cativa economisti au sustinut ca “Actele de Inchidere” din Anglia si legislatia similara din alte tari, au facut parte integranta din acumularea primitiva capitalista si ca, cadrele juridice specifice ale dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, au facut parte din dezvoltarea capitalismului.

Piata si concurenta de piata

In economia capitalista, concurenta de piata este rivalitatea dintre vanzatorii care incearca sa atinga obiective precum cresterea profitului, cota de piata si volumul vanzarilor, prin modificarea elementelor mixului de marketing: pret, produs, distributie si promovare.

Merriam-Webster defineste concurenta in afaceri ca fiind „efortul a doua sau mai multe parti care actioneaza independent pentru a asigura activitatea unei terte parti, oferind termenii cei mai favorabili”. A fost descrisa de Adam Smith in The Wealth of Nations (1776) si ulterior de catre economisti diferiti, ca alocand resurse productive celor mai apreciate utilizari ale acestora si incurajand eficienta.

Smith si alti economisti clasici, inainte de Antoine Augustine Cournot, se refereau la rivalitatea dintre preturi si non-preturi intre producatori, pentru a-si vinde bunurile in cele mai bune conditii prin licitarea cumparatorilor, nu neaparat la un numar mare de vanzatori si nici pe o piata in echilibru final. Concurenta este raspandita pe tot parcursul procesului de piata.

Este o conditie in care „cumparatorii tind sa concureze cu alti cumparatori, iar vanzatorii tind sa concureze cu alti vanzatori”. Atunci cand ofera bunuri pentru schimb, cumparatorii au licitat in mod competitiv sa cumpere anumite cantitati de bunuri specifice, care sunt disponibile sau ar putea fi disponibile daca vanzatorii ar alege sa ofere astfel de marfuri.

In mod similar, vanzatorii au facut oferta impotriva altor vanzatori pentru a oferi bunuri pe piata, concurand pentru atentia si schimbul de resurse ale cumparatorilor. Concurenta rezulta din raritate – ceva nu este niciodata suficient pentru a satisface toate dorintele umane imaginabile – si apare „atunci cand oamenii se straduiesc sa indeplineasca criteriile utilizate pentru a determina cine primeste si ce”.